In Circuitul Someşului Cald - Epopee în Apuseni

Ziua a patra -  Peştera Cetatea Radesei şi Cheile Someşului Cald

Ţinta: Parcurgerea peşterii, a canionului şi a cheilor
Data: 2 august 2012

Vârsta copilului:   8 ani

Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   

• tehnic - dificil
• anduranţă - uşor

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         4.5

(când a enumerat topul a uitat sa-l ia în considerare; întrebând-o acum, l-a clasat între locurile 4 şi 5)

Recomandări :

• folosirea unui echipament de alpinism. Eu nu am folosit, preferând să o ajut în fiecare pasaj dificil;
• folosirea căştii de protecţie;
• nu trebuie staţionat în preajma şi sub verticalele pereţilor. Atenţie pot cădea pietre !
• Atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
• îmbrăcăminte groasă - temperatura medie în peşteră este de ~ 12°C

Cum se vede la 8 ani:

- Mi s-a părut cel mai frumos aici! ne spune mami. 

- Şi mie mi-a plăcut mult! replică Diana

- Mai mult decât ieri în Cetăţile Ponorului, întreb eu?

- Nu, dar mi-a plăcut foarte mult și aici!

Dificultate pentru adult:  mediu spre dificil. 

Nerecomandat persoanelor cu un raport dezavantajos greutate/forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!

Durata afişată / efectivă: 2:00 / 5:00 h

Harta Zonei

     Acasă, când am facut planul pentru cele cinci zile întregi în Padiş rămăsese o zi în care nu ştiam ce să facem. Mihaela a propus Focul Viu.
- Am fost acolo, nimic impresionant (cel puţin pentru mine; altora ştiu că le-a plăcut mult - chestie de gust). 
- La Scărişoara. 
- Nu, nu este în Padiş, este departe şi nici acolo nu ai prea multe de văzut (poate tot chestie de gust). 

Am tot răsucit eu harta pe toate părţile şi am observat că erau două zone încercuite cu linie punctată, Cetăţile Ponorului şi Cetatea Rădesei + Cheile Someşului Cald. Nu ştiam nimic de cea de-a doua zonă. Nu am fost niciodată şi nu mi-a povestit nimeni de ea. Era mai repede înspre Stâna de Vale, dar are un drum de maşină care duce până în apropiere. "Cetate", "chei" sunt cuvinte care sună bine. Google mă ajută la restul. 

Ca şi Phineas (din serialul favorit al Dianei şi al meu  - Phineas şi Ferb) zic: 

- Ştiu ce facem astăzi!

Aşa că iată-ne astăzi, ziua a patra de Apuseni, călătorind cu maşina pe platoul Padişului. 

Cetăţile Ponorului - Epopee în Apuseni

Ziua a treia -  Peştera Cetățile Ponorului

Ţinta: Parcurgerea Peşterii Cetăţile Ponorului, între Dolina 1 şi 3 (300m)
Data: 1 august 2012

Vârsta copilului:   8 ani

Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   

• tehnic - dificil
• anduranţă - uşor

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         3

Recomandări :

• folosirea unui echipament de alpinism. Eu am folosit un ham, un anou cu carabină, două bucle şi o semicoardă pentru coborârea Dianei până sub portal, în Dolina 1
• folosirea căştii de protecţie
• nu trebuie staţionat în preajma şi sub verticalele pereţilor. De exemplu, la intrarea şi ieşirea din peşteră. Atenţie cad pietre !
• atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
• îmbrăcăminte groasă - temperatura medie în peşteră este de ~ 10-12°C

Cum se vede la 8 ani:

- Cel mai tare traseu!!!

Dificultate pentru adult:  mediu spre dificil. 

Nerecomandat persoanelor cu rău de înălţime, cu un raport dezavantajos greutate / forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!

Durata afişată / efectivă: 3:00 / 4:40 h

Harta Zonei


Complexul carstic Cetăţile Ponorului! Everestul Speologic din Romania! Cel mai spectaculos şi complex fenomen carstic al României şi unul dintre cele mai apreciate din lume! Traversarea peşterii este un spectacol al naturii!

Premiera acestei traversari a fost făcută în 1949. 
Eu am fost aici prima dată în 1986, în studenție. Nu-i greu de bănuit a fost dragoste la prima vedere. 
În 2003, apa mare nu m-a lăsat să-i arăt Mihaelei decât porţiunea de la Dolina 3 până la luminator (parcurgere în amonte). 
În 2008, când Diana avea 4 ani, am coborât prin Dolina 1 până la bifurcaţia dintre urcarea în şa şi coborârea spre Portal. Ultimul pasaj a fost dificil şi nu am lăsat-o deloc din mână. 

Diana la 4 ani - 2008

Era după amiază şi copilul era obosit. S-a plictisit rău de complicaţiile de aici şi n-a fost deloc distractiv.

Diana la 4 ani - 2008

Acum totul este altfel! 
Diana are 8 ani, are experienţă pe munte, îi place să meargă în ture, îi place provocarea şi gustă plăcerea de a reuşi să termine un traseu. 
Vara asta a fost secetoasă şi nivelul apelor este scăzut. Avem toate condiţiile.

Traseul Balcoanelor - Epopee în Apuseni

Ziua a doua -  continuăm încălzirea 

Ţinta: Un circuit al Balcoanelor din Cetaţile Ponorului
Data:  31 iulie 2012

Vârsta copilului:   8 ani

Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   

• uşor
• recomandare - atenţie în apropierea balcoanelor (nu mai au parapet)

Cum se vede la 8 ani:

• i-a plăcut mai mult decât Lumea Pierdută

- Ți-a plăcut chiar mai mult decat "7 scari"? 

-  ...!?!

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         7

Dificultate pentru adult:  uşor

Durata oficială / efectivă: 3:00 / 4:30 h

Apusenii! Mereu căutaţi, mereu oprimaţi!

Romanii au construit un pod peste Dunăre şi au cucerit Dacia ca să ajungă în Apuseni. Apusenii sunt plini de bogăţii şi aurul era cel mai căutat. După ei au venit şi ungurii şi austriecii. Aurul de aici s-a răspândit astfel până departe în lume. 
Au venit şi românii, au venit şi comuniştii s-au întors din nou românii şi au închis minele, căci după mii de ani, în cele din urmă zăcămintele au secătuit. Nu, nu au secătuit, dar le vindem la alţii, să vină ei să caute aurul, argintul, wolframul etc..
Soarta Apusenilor - mereu alţi stăpâni, acelaşi interes. 

Şi aceiaşi locuitori. Ce mai fac ei, din ce trăiesc?  
Tăietori de lemne. Pădure mai este? Mai este, dar se taie mult mai repede decât creşte. Turism? Da şi turism, dar puțin, pentru oraşele din zonă şi mai ales pentru connaisseurs. Mulţi străini, cei mai mulţi vecinii din Ungaria, dar şi germani, polonezi, cehi, englezi, spanioli (?!). Românii îi găseşti mai repede în Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania şi Italia.
Dar mă opresc aici, consider, totuși, că Apusenii sunt vizitaţi mult sub potenţialul lor. 

Când am plecat din Boga dimineaţă, să urcăm spre Glăvoi am oprit maşina să văd mai îndeaproape pământul roşu din taluzarea drumului. Nu era pământ pur şi simplu, mai repede era minereu. Am pus şi degetul ca martor de culoare.

Am ieşit undeva aproape de terminarea urcării spre Padiş pe un drum forestier să căutăm Peştera Neagră şi am regăsit bradul cu brăduț în vârf (este bradul de la începutul clipului prezentat în "Apuseni - ziua întâi") 
Peștera nu am găsit-o repede, așa că am renunţat. Rămâne pentru altădată.

Lumea Pierdută - Epopee în Apuseni

Ziua întâi - Povesti despre Apuseni și încălzirea

Ţinta: Un circuit al avenelor din Lumea Pierdută.
Data:  30 iulie 2012

Vârsta copilului:   8 ani
 

Dificultate pentru un copil de 8 ani:   

• uşoară
• recomandare - atenţie în apropierea avenelor

Cum se vede la 8 ani:

• a fost încântată, era primul contact cu Apusenii după 4 ani

-Ți-a placut? 

-Da, foarte mult!

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         8

Dificultate pentru adult:  uşor

Durata oficială / efectivă: 2:30 / 3:30 h

Apusenii pentru noi reprezintă ceva greu de descris în câteva cuvinte.

Eu am fost prima oară în 1986, cu un grup (15 studenți) într-o expediție de 9 zile. Când m-am urcat în metrou să merg spre gară, mi s-a rupt o chingă de la "rucsacul cu cadru" pe care-l împrumutasem expres pentru prima mea călătorie de anvergură pe munte. Am avut un șiret de rezervă, așa că am cârpit rucsacul. În gară am avut curiozitatea să-l pun pe cântar. Avea 45kg!
Erau pe el atârnate multe alte lucruri. Chiar și o oală smălțuită (pentru gătit) care era și ea plină cu legume.
În brațe aveam un sac mare cu pâine. Eu eram singurul din București și puteam lua multă pâine fără cartelă (unii poate au uitat, iar pentru aceia care nu au trăit acele vremuri poate părea ficțiune) ceea ce mă făcea să par un mare "bagaj cu picioare". Ce să mai spun, dacă nu eram atent când pășeam, îmi flambau picioarele din genunchi.
Practic în acea expediție nu am mâncat decât din rucsac, până în a 8-a zi, când ne-am cazat într-un sat uitat de vremuri la un popă, în fânărie și el atunci ne-a făcut o mămăligă mare.
Cu rucsacul acela nu a fost singura pățanie. După unsprezece ore cu acceleratul până la Oradea, am luat un tren personal până la Beiuș și de acolo am căutat o ocazie pentru Chișcău. Dar cine să ia un asemenea grup? O basculantă "RABA de 16 tone"! Dar aia avea obloanele înalte. Cum să dai rucsacii sus? Cu greu, urcați până pe buza oblonului și lăsați să cadă în benă.
Ce credeți că mai aveam eu printre multe altele, în greul rucsac? Roșii? Da! Și castraveți și ardei gras! Dar nu de aici provin problemele. Ce mă gândisem eu la 20 ani? Să facem o salată "a la cort". Și ce mai lipsește? O sticlă (nu din plastic, că nu erau) cu un amestec bine dozat de ulei și oțet, care odată spartă la impact s-a scurs greoi printre conservele mele și prin pânza ușor permeabilă a rucsacului, apoi prin altă pânză, în alt rucsac, ce stătea nevinovat sub al meu, ţinând în pântec un sac de dormit al unui coleg, care va dormi în el în cele opt zile până am ajuns în fânăria popii. Sac dealtfel spălat în apa pârâului rece ca gheața, numai bună de clătit uleiul și de scos mirosul de oțet din vatelină. Până am uscat sacul de dormit, până am mai mâncat ca să mai ușurăm rucsacii, am stat vreo două zile pe malul râului Crăiasa.
Pe urmă, ce să o mai luăm iar cu ocazii și tren, am gândit că într-acolo trebuie să fie Poiana Florilor și am luat-o din Chișcău peste munte drept în față, cum vedeam şi noi pe harta turistică.
Și spre înserat cu rucsacii la fel de grei în spate, pentru că fetele redistribuiseră conservele către băieți să avem spor la urcat, am găsit un moț ce venise dimineață la coasă, cosise toată ziua și acum se întorcea acasă în Chișcău. Ne-a descris zona amănunțit și a încheiat cu replica, "V-o bătut Dumnezeu ... în cap"!
Ne-a zis unde găsim apă și a plecat. Am găsit și apa. Pica cam la 5 secunde. Din fericire era strânsă cam cât într-un lighean. Am făcut ciorbă, ceai, restul am băut-o și ne-am spălat pe dinți. Dimineața, fuga la izvor. Apă se strânsese cam de vreo doi litri. Noi eram cincisprezece...

...spre seară am ajuns în Poiana Florilor.

De aici au început minunățiile: Cheile Galbenei, Cetățile Ponoarelor, Padișul, Glăvoiul, pesteri, ghețari etc.

Așa că peste mai mult de 15 ani, mă gândesc să-mi impresionez iubita, actuală soție și mamă a Dianei și o duc în Padiș să-i arăt minunății. A fost dragoste la prima vedere! Nu despre mine vorbesc, ci de Apuseni.
Aici verdele este în august, verde ca și în iunie. Pământul este roșu de la minereul de fier, iar după ploaie (că în Apuseni plouă mult, altfel cum ar fi iarba atât de verde?) băltoacele au apă roșie în ele. Mihaela îmi spune mereu că Apusenii au un miros anume. Eu sunt mai tare de nas și nu mă prind.
Atunci nu am apucat să facem prea multe, că era destul de multă apă în tot bazinul hidrografic și traseele în Apuseni devin dificile sau inaccesibile. Dar ne-am promis că ne întoarcem peste un an.
Știți care a fost prima ei replică, o lună mai târziu, când testul ne anunța că vom avea un copil?
"Dar nu vom mai putea să mergem la anul în Apuseni...".

Iată un montaj al pozelor și filmărilor de atunci pe o muzică sugestivă.
Când ești într-o peșteră singur cu raza lanternei tale poți simți așa.

Așa a fost. Anul următor evident nu am revenit în Apuseni și încă câțiva ani după aceea. Am revăzut munții mult doriți abia când Diana împlinea patru ani.

Diana a fost prea mică să ne avântăm prea adânc în abisurile Padișului. Abia acum, când Diana a împlinit 8 ani, am revenit cu hotărârea sa-i vedem în cele mai adânci străfunduri.

Veniţi de la Sighişoara, ajunşi seara în Apuseni, ne-am cazat la pensiunea cu acelaşi nume "Apuseni". Dimineaţă nu ne-am prea grăbit, că este concediu. Eu, mai nerăbdator, am ieşit să fac poze din balcon. 

Un pic mai sus de Boga înspre Padiş, nu mă simţeam chiar în mijlocul Apusenilor. Eram nerăbdător.

Piatra Craiului - Curmatura - Plaiul Foii

Expeditie în Prăpăstiile Zărneștilor

Tinta :

• prima zi: urcare / coborâre Cab. Curmătura prin Prăpăstiile Zărneștilor, înnoptare în Plaiul Foii
• a doua zi: echitație și plimbare în Cheile Râșnoavei

Data : 29-30 iunie 2013

Vârsta copiilor : majoritatea de 9 ani, exceptii de 6 ani și două domnișoare de 13 ani.

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         6

Dificultate pentru copii:  

• tehnic - scazută  
• anduranță - mediu

Copiii au fost încântați de o astfel de distracție.

Participanți ai expeditiei :

• 1 călăuză
• 11 alpiniști (copiii)
• 13 șerpași, șoferi, bucătari (adulții însoțitori)

Și acum povestea... 
Cu două luni mai devreme, vine un e-mail despre o ieșire la munte. După zeci de alte e-mailuri, vine clipa în care ne întâlnim la poalele Pietrei Craiului.

Unii dintre alpiniștii noștri erau începători. Nici șerpașii nu erau de meserie.

Călăuza noastră, ca și călăuza din nuvela lui Arkadi și Boris Strugațki este dependent de "Zonă". Și-a legat viața cu totul de munte. Este salvamont în Bușteni, paramedic, ghid, instructor de supraviețuire, de alpinism, de ski, a facut ascensiuni în Alpi și a dus tricolorul românesc până la 7000m, pe Aconcagua. Față de călăuza lui Tarkovski, un proscris ce se orienteză empiric cu o piuliță legată, călăuza noastră folsește harta, busola și altimetrul. Asemănarea este că amândoi cunosc "Zona" ca pe propriile buzunare, o simt ca pe o ființă vie, îi citesc semnele, îi prevăd capriciile și o respectă. Un alpinist în Himalaya are un timp limitat de stat în zona morții, Ciprian are un timp limitat de stat în afara "Zonei" montane.

În fine, de la locul de întâlnire, mergem mai departe cu mașinile, trecem de Cabana Gura Râului până ce bariera ne blochează drumul. Practic am ajuns în Prăpăstii. Am umplut parcarea! În primul rând cu mașinile, iar când ne-am dat jos 25 de oameni, parcarea a devenit ca-n oraș, duminica, la marginea unui parc. Până ne-am dat jos bagajele din mașini, copiii erau peste tot, chiar fost nevoie sa-i dăm jos de pe versanții alăturați. 

Trebuia să ne mișcăm repede! Masa critică fusese atinsă!

Când ne-am urnit, ne-am întins cât vedeai cu ochii...

Top 10 trasee montane prin ochii unui copil

Topul Dianei - ture făcute până la 9 ani

1. Valea lui Stan

• Munții Făgăraș - lângă barajul Vidraru
• vârsta - 9 ani
• traseu nerecomandat copiilor de acestă vârstă și fără experiență
• am folosit un ham, un anou cu carabină și două bucle

2. Cheile Galbenei

• Munții Apuseni - zona Padiș
• vârsta - 8 ani
• traseu nerecomandat copiilor de acestă vârstă și fără experiență
• am folosit un ham, un anou cu carabină și câteva bucle

3. Cetățile Ponorului (traseul prin peșteră)

• Munții Apuseni - zona Padiș
• vârsta - 8 ani
• traseu nerecomandat copiilor de acestă vârstă și fără experiență
• am folosit un ham, un anou cu carabină, câteva bucle și o semicoardă

4. Cîrnic - Curmătura Bucurei - Lacul Bucura și înapoi

• Munții Retezat
• vârsta - 7 ani
• traseu recomandat copiilor cu rezistență fizică și psihică bună

5. Canionul 7 scări

• Munții Piatra Mare - lângă Valea Timișurilor
• vârsta - 8 ani
• traseu nerecomandat copiilor de acestă vârstă și fără experiență
• nu am folosit ham, dar recomand folosirea acestuia

6. Gura Râului - Prăpăstiile Zărneștilor - Cabana Curmătura

• Munții Piatra Craiului
• vârsta - 9 ani
• traseu recomandat copiilor

7. Traseul Balcoanelor

• Munții Apuseni - zona Padiș
• vârsta - 8 ani
• traseu recomandat copiilor de acestă vârstă 

8. Lumea Pierdută

• Munții Apuseni - zona Padiș
• vârsta - 8 ani
• traseu recomandat copiilor de acestă vârstă

9. Valea Albă - până "La Verdeață"

• Munții Bucegi - zona Bușteni
• vârsta - 4 și 7 ani
• traseu nerecomandat copiilor de acestă vârstă 

10. "Valea lui Bran"   :)  vacanță la Vila Bran

• localitatea Bran
• vârsta - 5 și 9 ani
• ideal de la 3 la 8 ani

Canionul Sapte Scări

Plimbare, relaxare și spectacol - Canionul 7 Scări

Ţinta: Urcare şi coborâre în aceeaşi zi.
Data:  30 iunie 2012

Vârsta copilului:   8 ani

Dificultate pentru un copil de 8 ani:   

• până in canion - uşoară
• în canion - medie

Cum se vede la 8 ani:

• cel mai frumos loc în care am fost (nu vizitase indeaproape Apusenii);
• foarte uşor;
• nu mi-a fost frică (deşi poate altor copii le-ar fi);

-Ți-a placut? 

-Da, cel mai mult! Mai venim!!!

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         5

Dificultate pentru adult: Am văzut şi tocuri înalte cu rochie de seară în acest traseu. Probabil nu a străbătut şi canionul. Drumul pâna la canion este foarte uşor şi scurt. Canionul este şi el uşor. Vor fi solicitate mâinile. Dar solicitarea este mai mare în prima parte. Tot aici, trebuie să rezistaţi la un pic de rău de înălţime, dacă aveţi această problemă.

Lăsăm masina în parcare şi plecam pe drumul forestier.

12:20

 Suntem plini de avânt, optimism, ne simţim bine. Drumul drept nu stoarce nici un efort.

12:25

Cu copilul in Retezat

RETEZAT - Lacul Bucura - plecare din Cîrnic -      partea a II-a

(continuare)

A doua zi, soarele ne-a facut repede să uităm de lunga noapte de august în frig. Prima poză o fac spre lac (Bucura).

Aici sunt lacuri peste tot. Lacul Ana.

Cu copilul in Retezat

RETEZAT - Lacul Bucura - plecare din Cîrnic -    partea I

Ținta:   Urcare o zi, cu bagaj specific pentru dormit în cort. Coborâre a doua zi.

Vârsta copilului:   7ani

Dificultate pentru un copil de 7 ani:   ridicată

Cum se vede la 7 ani:

• n-am mers niciodată atât de mult;
• prea mult de urcat;
• terenul prea accidentat;
• nu mi-a fost frică nicăieri;
• nici lui tati nu i-a fost frică deși nu l-am ținut de mână să-l asigur să nu cadă prin prăpăstii, poate doar un pic în zona Curmătura Bucurei;
• m-a ținut el de mână ca să mă târască pe bolovanii ăia mai repede.

-Ți-a placut? 
-Da, foarte mult! Dar e greu pentru un copil.

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         4

Dificultate pentru adult: Dacă la birou stai pe scaun, mașina este nelipsită, sportul preferat este arătatul cu telecomanda și ai o greutate normală, vei putea să-l străbați cu rucsacul mare în spate, dar vei ține minte toată viața cum este "să ai ochii ca melcul".

Distanță / urcare / coborare:      9km / +1000m / -300m
Timp oficial / efectiv:                4h    /    7 1/2 h

Timp pauză de masă:               50min

Recomand tura doar în situația în care sunt cel puțin doi copii (să nu se plictisească), cu un bun profil sportiv sau de vârstă ceva mai mare. Părinții ar fi bine să aibă o condiție fizică mai bună decât cea descrisă anterior.


și acum povestea...

Pățanii sunt tot timpul. Câteodata, de exemplu, mai ratezi startul. Am plecat târziu de acasă, cu ținta Retezat. Am mers să cumpărăm copilului bocanci de la magazinul de bocanci; din altă parte am luat șosete, iar când să ieșim pe autostradă spre Pitești, realizăm ca nu aveam actele la noi. Ne întoarcem pe centură. Centura blocată. Îmi bag ... picioarele. Mergem fără acte!

Pe autostradă se mergea în coloană. La Pitești, coadă de la coborârea de pe pod. Până în curba la nouăzeci de grade, șmecherii depășeau pe banda de urgență. Atmosferă de vacanță !!! Era o gropiță la 2 km după următorul pasaj. Urmează Dealul Negru ticsit de camioane. Într-o benzinărie după Râmnicu Vâlcea, cobor să alimentez cu "taurina". Se lăsase noaptea. A doua zi era "ziua 13" (august 2011). Dacă astăzi este așa, cum va fi mâine, Doamne?
Probleme nu au mai apărut, dar până la Cîrnic drumul este lung... Pe la zece seara primim telefon de la prietenii care ne așteptau. Ne-au spus că intră la culcare. La cabană nu mai au semnal. Pa!. Nu mai fusesem niciodată acolo. Nici nu ne-a fost foarte clar dacă am ajuns. Era ora doua dimineața. Punem cortul. Apune luna după creste. Stelele se aprind.
Mă relaxez. Era data de 13, dar ghinionul pălise. Nu-mi mai aduceam aminte de nimic. Va fi bine! 

Dimineața ne trezim, strângem și plecăm. Ora 11.

De ce acest Blog?

DE CE?

Adesea am vrut sa aflu cum este sa mergi pe munte într-un loc anume cu un copil de vârsta "x". Nu găsești astfel de informații. Toate blogurile sunt pentru adulți sau nu sunt pentru munte. Așa am început sa scriu în acest blog.

Dragă cititorule, înainte de toate este foarte important sa știi că:

• blogul reprezintă o colecție de povestiri, gânduri si întâmplări care nu trebuie urmate, nu sunt învățăminte și nu reprezintă reguli de urmat;
• ele sunt subiective si sunt raportate la posibilitațile fiecăruia și mai ales sunt raportate la fiecare copil;
• blogul nu reprezintă un ghid turistic, iar reperele la care pot face referinre pot să nu fie cele corecte, să apară modificate sau să nu mai existe;
• vremea, sezonul și orice alte influențe exterioare pot modifica dramatic condițiile;
• sunt un iubitor al muntelui, amator, nefiind o persoana calificată și avizată să instruiesc;
• dacă cineva va găsi de cuviință să folosească informația oferită aici, atunci o va face pe propria răspundere.

Cântărind cele spuse, te invit sa citești în continuare.

Cea mai mare pasiune a mea este muntele. Eu l-am descoperit târziu, abia când am avut independenta de mișcare. Asta s-a petrecut cam odată cu începerea facultății. Mă consider încă un novice, deși vârsta și dragostea pentru munte ar trebui să mă ridice deasupra acestui rang. 

Cea mai mare dragoste a mea este familia mea, Mihaela (soția)  și "COPILUL" - Diana.

Ca orice părinte, mi-am făcut planuri încă de când Diana era mică.

Visele mele sunt mari, probabil ca ale oricărui părinte. Binențeles, visul meu despre cum sa ma distrez, a fost să merg cu "fetele mele" pe munte.

Cu copilul pe munte

INCEPUTUL

Prima ieşire pe munte a fost în 2007, pe Platoul Bucegilor. Aici, primavara înca nu îşi intrase în drepturi, iar în zapada gasita, eu si Diana am facut cate un om de zapada. La unele detalii, ce-i drept, am mai ajutat-o.

2008 a fost un an în care am început sa iesim în trasee. Primul traseu, evident pentru cei care ma cunosc, a fost "La Verdeata" în Valea Alba. Asa ca am luat-o prin batrâna pădure de fag, pe drum marcat a cărui destinatie nu mi-o mai amintesc si pe care nu stiu când am urmat-o vreodata pana la capat. Este un DN1 al montaniard-zilor.