Se afișează postările cu eticheta Dolina 3. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dolina 3. Afișați toate postările

miercuri, 30 octombrie 2013

Cetăţile Ponorului - Epopee în Apuseni

Ziua a treia -  Peştera Cetățile Ponorului

Ţinta: Parcurgerea Peşterii Cetăţile Ponorului, între Dolina 1 şi 3 (300m)
Data: 1 august 2012

Vârsta copilului:   8 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   
  • tehnic - dificil
  • anduranţă - uşor
Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         3

Recomandări :
  • folosirea unui echipament de alpinism. Eu am folosit un ham, un anou cu carabină, două bucle şi o semicoardă pentru coborârea Dianei până sub portal, în Dolina 1
  • folosirea căştii de protecţie
  • nu trebuie staţionat în preajma şi sub verticalele pereţilor. De exemplu, la intrarea şi ieşirea din peşteră. Atenţie cad pietre !
  • atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
  • îmbrăcăminte groasă - temperatura medie în peşteră este de ~ 10-12°C
Cum se vede la 8 ani:
- Cel mai tare traseu!!!
Dificultate pentru adult:  mediu spre dificil. 
Nerecomandat persoanelor cu rău de înălţime, cu un raport dezavantajos greutate / forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!



Durata afişată / efectivă: 3:00 / 4:40 h

Harta Zonei


Complexul carstic Cetăţile Ponorului! Everestul Speologic din Romania! Cel mai spectaculos şi complex fenomen carstic al României şi unul dintre cele mai apreciate din lume! Traversarea peşterii este un spectacol al naturii!

Premiera acestei traversari a fost făcută în 1949. 

Eu am fost aici prima dată în 1986, în studenție. Nu-i greu de bănuit a fost dragoste la prima vedere. 
În 2003, apa mare nu m-a lăsat să-i arăt Mihaelei decât porţiunea de la Dolina 3 până la luminator (parcurgere în amonte). 
În 2008, când Diana avea 4 ani, am coborât prin Dolina 1 până la bifurcaţia dintre urcarea în şa şi coborârea spre Portal. Ultimul pasaj a fost dificil şi nu am lăsat-o deloc din mână. 
Diana la 4 ani - 2008

Era după amiază şi copilul era obosit. S-a plictisit rău de complicaţiile de aici şi n-a fost deloc distractiv.

Diana la 4 ani - 2008

Acum totul este altfel! 

Diana are 8 ani, are experienţă pe munte, îi place să meargă în ture, îi place provocarea şi gustă plăcerea de a reuşi să termine un traseu. 
Vara asta a fost secetoasă şi nivelul apelor este scăzut. Avem toate condiţiile.

miercuri, 11 septembrie 2013

Traseul Balcoanelor - Epopee în Apuseni

Ziua a doua -  continuăm încălzirea 

Ţinta: Un circuit al Balcoanelor din Cetaţile Ponorului
Data:  31 iulie 2012

Vârsta copilului:   8 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   
  • uşor
  • recomandare - atenţie în apropierea balcoanelor (nu mai au parapet)
Cum se vede la 8 ani:
  • i-a plăcut mai mult decât Lumea Pierdută
- Ți-a plăcut chiar mai mult decat "7 scari"? 
-  ...!?!
Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         7

Dificultate pentru adult:  uşor

Durata oficială / efectivă: 3:00 / 4:30 h

Apusenii! Mereu căutaţi, mereu oprimaţi!
Romanii au construit un pod peste Dunăre şi au cucerit Dacia ca să ajungă în Apuseni. Apusenii sunt plini de bogăţii şi aurul era cel mai căutat. După ei au venit şi ungurii şi austriecii. Aurul de aici s-a răspândit astfel până departe în lume. 
Au venit şi românii, au venit şi comuniştii s-au întors din nou românii şi au închis minele, căci după mii de ani, în cele din urmă zăcămintele au secătuit. Nu, nu au secătuit, dar le vindem la alţii, să vină ei să caute aurul, argintul, wolframul etc..
Soarta Apusenilor - mereu alţi stăpâni, acelaşi interes. 
Şi aceiaşi locuitori. Ce mai fac ei, din ce trăiesc?  
Tăietori de lemne. Pădure mai este? Mai este, dar se taie mult mai repede decât creşte. Turism? Da şi turism, dar puțin, pentru oraşele din zonă şi mai ales pentru connaisseurs. Mulţi străini, cei mai mulţi vecinii din Ungaria, dar şi germani, polonezi, cehi, englezi, spanioli (?!). Românii îi găseşti mai repede în Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania şi Italia.
Dar mă opresc aici, consider, totuși, că Apusenii sunt vizitaţi mult sub potenţialul lor. 

Când am plecat din Boga dimineaţă, să urcăm spre Glăvoi am oprit maşina să văd mai îndeaproape pământul roşu din taluzarea drumului. Nu era pământ pur şi simplu, mai repede era minereu. Am pus şi degetul ca martor de culoare.


Am ieşit undeva aproape de terminarea urcării spre Padiş pe un drum forestier să căutăm Peştera Neagră şi am regăsit bradul cu brăduț în vârf (este bradul de la începutul clipului prezentat în "Apuseni - ziua întâi") 
Peștera nu am găsit-o repede, așa că am renunţat. Rămâne pentru altădată.