De ce acest Blog?

DE CE?

Adesea am vrut sa aflu cum este sa mergi pe munte într-un loc anume cu un copil de vârsta "x". Nu găsești astfel de informații. Toate blogurile sunt pentru adulți sau nu sunt pentru munte. Așa am început sa scriu în acest blog.

Dragă cititorule, înainte de toate este foarte important sa știi că:

• blogul reprezintă o colecție de povestiri, gânduri si întâmplări care nu trebuie urmate, nu sunt învățăminte și nu reprezintă reguli de urmat;
• ele sunt subiective si sunt raportate la posibilitațile fiecăruia și mai ales sunt raportate la fiecare copil;
• blogul nu reprezintă un ghid turistic, iar reperele la care pot face referinre pot să nu fie cele corecte, să apară modificate sau să nu mai existe;
• vremea, sezonul și orice alte influențe exterioare pot modifica dramatic condițiile;
• sunt un iubitor al muntelui, amator, nefiind o persoana calificată și avizată să instruiesc;
• dacă cineva va găsi de cuviință să folosească informația oferită aici, atunci o va face pe propria răspundere.

Cântărind cele spuse, te invit sa citești în continuare.

Cea mai mare pasiune a mea este muntele. Eu l-am descoperit târziu, abia când am avut independenta de mișcare. Asta s-a petrecut cam odată cu începerea facultății. Mă consider încă un novice, deși vârsta și dragostea pentru munte ar trebui să mă ridice deasupra acestui rang. 

Cea mai mare dragoste a mea este familia mea, Mihaela (soția)  și "COPILUL" - Diana.

Ca orice părinte, mi-am făcut planuri încă de când Diana era mică.

Visele mele sunt mari, probabil ca ale oricărui părinte. Binențeles, visul meu despre cum sa ma distrez, a fost să merg cu "fetele mele" pe munte.

Chiar si acasa, in Bucuresti, încerc sa aduc muntele aproape. În vacanta de vara facem antrenament la panou.

În timp, în măsura în care te poti baza pe un copil, am aflat pe ce "mă pot baza". Acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante. Astfel este important de știut dacă copilul, in funcție de vârstă, sex și de cunoștințele pe care le-a acumulat în diverse domenii, a ajuns să fie responsabil, dacă sesizează pericolul, dacă în astfel de momente se poate concentra, dacă își păstrează calmul și gândirea și abia în ultimul rând contează abilitățile și aptitudinile fizice.

Cealaltă necunoscută este raportul dintre copil și dificultatea traseului. Degeaba ai parcurs traseul propus pe când nu aveai copilul sau când nu te gândeai că vei veni cu copilul în  acele locuri. Pasaje pe care le-ai trecut fără să le bagi în seama, de care nimic nu te face să-ți amintești, cu copilul pot deveni o problema. Din experiența, pot spune ca părțile cele mai dificile pot fi unele pe care nu le-ai luat in calcul.

Dincolo de "pasajele tari" sunt probleme de:

• oboseala fizica si (atentie!) psihica;
• nevoia de pauze mai dese si/sau mai lungi, in care eventual sa se si joace, sa se relaxeze;
• mese mai multe;
• nevoia de o "lume draga" lui, care nu se rezuma doar la parinti, ci pot fi si alte persoane, succesul deplin fiind dat de prezenta altor copii.

Ce neajunsuri apar la copii:

• plictiseala;
• scaderea concentrarii;
• și evident pierderea interesului pentru munte.

Ce trebuie să-ți asumi când mergi cu un copil pe munte, față de a merge numai cu adulți.

• atenție maximă pentru el timp mai puțin pentru dumneavoastră (dacă rămâne)
• întârzieri de la plecare până la sosire din ce în ce mai mari
• bagaj mai mult pe care îl accesezi mult mai des
• opriri dese cu pauze mari
• mai multe mese, gustari
• abandonare traseului la primul semn pe care-l aveți că trebuie să faceți asta

Atenție! 

!!! La coborâre dificultatea tehnica crește, chiar dacă scade dificultatea fizică !!!

!!! La coborâre ești mai obosit, mai puțin vigilent, mai plictisit, iar copilul cu atât mai mult !!!

!!! Nu tot ce putem urca vom putea să și coborâm !!!

!!! Riscurile cresc la coborâre, față de urcare !!!

* Pe Everest statistica spune ca 80% dintre accidentele se produc la coborare.

Pentru programarea traseului trebuie:

• sa evaluezi dificultatea traseului;
• sa evaluezi nevoia si posibilitatile de asigurare;
• sa reevaluezi timpul normal de parcurgere.

Timpul de parcurgere a unui traseu cu un copil se poate dubla sau tripla. O mare importanta o are varsta. Cresteri de timp se accentueaza mai mult decat pentru un adult cand:

• crește panta;
• teren accidentat (ex: pe bolovanii unui rau secat);
• pasaje expuse.

Cum ajutam si asiguram copilul in portiunile dificile sau expuse?

• tinandu-l de incheietura mainii, direct pe piele.
• asigurandu-l cu echipament specific de alpinism și cască
• de exceptie, pe săritori mici când nu are de depașit cu mult înalțimea părintelui, îl putem lăsa să meargă singur și noi ne poziționam in locul unde ar cădea, cu brațele deschise într-o poziție stabila să-l prindem.

Cu cât traseul ne cere asigurări mai multe și mai eficiente trebuie să avem în vedere să rezervăm timpi mai mari de parcurgere.

Mi se pare foarte periculos să ducem copilul în brațe, în spate sau pe umeri deoarece

• scade mobilitatea adultului
• camp vizual limitat 
• va fi incomodat in miscare
• dezechilibrat de cresterea înalțimii centrului de greutate

Chiar în situații nepericuloase, dintr-o simplă împiedicare sau alunecare, copilul va cădea de la o înalțime mai mare decât a lui, plus ca există șansa să cadă adultul peste el.

Copilul pe munte are nevoie de copii. Asta-l va face sa iubeasca muntele mai mult, dar si pe copiii cu care petrece aceste momente.

Dragostea pentru munte il va indeparta, (sper!!! - cel putin statistic), de droguri, alcool, prietenii de dupa blocurile gri, de prietenii cu masini si ceasuri de lux, de dependenta de calculator sau alte forme de a-si trai viata in universurile virtuale si paralele care ne inconjoara tot mai mult.

Cu toate astea, pe munte sunt riscuri!