Cu copilul in Retezat

RETEZAT - Lacul Bucura - plecare din Cîrnic -    partea I

Ținta:   Urcare o zi, cu bagaj specific pentru dormit în cort. Coborâre a doua zi.

Vârsta copilului:   7ani

Dificultate pentru un copil de 7 ani:   ridicată

Cum se vede la 7 ani:

• n-am mers niciodată atât de mult;
• prea mult de urcat;
• terenul prea accidentat;
• nu mi-a fost frică nicăieri;
• nici lui tati nu i-a fost frică deși nu l-am ținut de mână să-l asigur să nu cadă prin prăpăstii, poate doar un pic în zona Curmătura Bucurei;
• m-a ținut el de mână ca să mă târască pe bolovanii ăia mai repede.

-Ți-a placut? 
-Da, foarte mult! Dar e greu pentru un copil.

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         4

Dificultate pentru adult: Dacă la birou stai pe scaun, mașina este nelipsită, sportul preferat este arătatul cu telecomanda și ai o greutate normală, vei putea să-l străbați cu rucsacul mare în spate, dar vei ține minte toată viața cum este "să ai ochii ca melcul".

Distanță / urcare / coborare:      9km / +1000m / -300m
Timp oficial / efectiv:                4h    /    7 1/2 h

Timp pauză de masă:               50min

Recomand tura doar în situația în care sunt cel puțin doi copii (să nu se plictisească), cu un bun profil sportiv sau de vârstă ceva mai mare. Părinții ar fi bine să aibă o condiție fizică mai bună decât cea descrisă anterior.


și acum povestea...

Pățanii sunt tot timpul. Câteodata, de exemplu, mai ratezi startul. Am plecat târziu de acasă, cu ținta Retezat. Am mers să cumpărăm copilului bocanci de la magazinul de bocanci; din altă parte am luat șosete, iar când să ieșim pe autostradă spre Pitești, realizăm ca nu aveam actele la noi. Ne întoarcem pe centură. Centura blocată. Îmi bag ... picioarele. Mergem fără acte!

Pe autostradă se mergea în coloană. La Pitești, coadă de la coborârea de pe pod. Până în curba la nouăzeci de grade, șmecherii depășeau pe banda de urgență. Atmosferă de vacanță !!! Era o gropiță la 2 km după următorul pasaj. Urmează Dealul Negru ticsit de camioane. Într-o benzinărie după Râmnicu Vâlcea, cobor să alimentez cu "taurina". Se lăsase noaptea. A doua zi era "ziua 13" (august 2011). Dacă astăzi este așa, cum va fi mâine, Doamne?
Probleme nu au mai apărut, dar până la Cîrnic drumul este lung... Pe la zece seara primim telefon de la prietenii care ne așteptau. Ne-au spus că intră la culcare. La cabană nu mai au semnal. Pa!. Nu mai fusesem niciodată acolo. Nici nu ne-a fost foarte clar dacă am ajuns. Era ora doua dimineața. Punem cortul. Apune luna după creste. Stelele se aprind.
Mă relaxez. Era data de 13, dar ghinionul pălise. Nu-mi mai aduceam aminte de nimic. Va fi bine! 

Dimineața ne trezim, strângem și plecăm. Ora 11.

Ora 12:00. O luăm direct spre Gențiana.

Un lucru este evident aici. Apa are o claritate de poveste. Râul este de cleștar.

Iar în pădurea asta, deși aparatul nu a putut surpinde atmosfera, te așteptai să apară spiridușii de după copaci. Un covor gros de mușchi des acoperea un substrat de pietre mari. Aveau un aspect de movilițe de pluș.

 

Ora 13:50. Ajungem la Gențiana. Luăm masa.

Plecăm în 50 de minute. Intrăm pe o potecă largă prin jnepeniș. Când întâlnești pârâul, te frapează limpezimea.

  

Înaintarea este îngreunată de bolovanii mari, care sunt peste tot. Pentru copii sunt prea înalți și cu distanțe prea mari pentru pasul lor. Bolovani cat un dulap sau noptiere insirate, rasturnate, printre masini de spalat, ici colo sifoniere... simplu pentru adulti, poate si pentru copii, dar scade mult ritmul si devine obositor, pentru ca este mult de mers in acest fel.

În Retezat ai trei tipuri de verde. Întunecat al brazilor și al jnepenișului, deschis al ierbii, și palid al pietrelor acoperite cu licheni galben-verzui.

Terminăm jnepenișul la ora 16:00. Atunci nu știam să arătăm cu degetul cam pe unde trebuie să ajungem. Acum da. Dincolo de zări!

Peste o oră si jumătate, ce era departe rămăsese tot departe.

17:35 Când cineva ne spune că trecem dincolo de muntele din fata și coborâm, nu ne vine să credem. Mihaela spune: “ATÂT!”.
Eu nu zic nimic, dar încep să mă gândesc pe unde putem înnopta. Peste tot in jur pietre. Din experiența, știu că în zone alpine unde este piatră multă, chiar dacă găsești un loc cu verdeață, relativ drept, de mărimea unui cort, când vrei să bagi cuiele vei găsi piatră, 90% din cuie băgându-le doar un centimetru.

Diana răspunde “MERGEM LA BUCURA!”.

Prin întrebări specifice de mamă, copilul este interogat. Verdictul: “Copilul este plin de determinare. MERGEM!”

Răsuflu ușurat! Fetele mele au moralul puternic. Nu mă pot abține însă, să nu caut din priviri locuri posibile de cort la o eventuală retragere. Mai sus, cu atât mai puțin probabil să avem unde.

Ceea ce părea departe, acum era chiar în fața noastă.

Urcam…

 

…și mai avem

Victorie!!! Suntem în șaua Curmatura Bucurei. Ora 18:00.

Asta este culoarea pietrei în Retezat.

Valea Pietrele. Gențiana este la capatul văii. Iar Lacul Pietrele, de care nu prea am avut chef când am trecut pe langă el, este cel din stânga.

Mai avem ceva de mers. Corturile sunt dincolo de lacul Bucura (cel mare – cel mic este Bucurel).

Dăm ultimele telefoane și plecăm în sălbăticie (cum poate altfel fi numit un loc în care nu este semnal?). Coborâm. Ce culori nepământene!

18:50 Lacul Bucurel

Aglomerație. In stânga se vede și salvamontul. Acolo este și izvorul.

Nori de seară se lasă peste munte. Începe să înțepe frigul.

19:30 Ajungem! Locurile drepte, fără cucuie sub iarbă, sunt ocupate. Avem și noi unul rezervat de prietenii noștri. Perfect, probabil că nu este niciunul. Spectacolul apusului este pe sfârșite.

Este mijlocul lui august.

În noaptea ce a urmat, minima a fost de 2ºC.

(va continua)