Piatra Craiului - Curmatura - Plaiul Foii

Expeditie în Prăpăstiile Zărneștilor

Tinta :

• prima zi: urcare / coborâre Cab. Curmătura prin Prăpăstiile Zărneștilor, înnoptare în Plaiul Foii
• a doua zi: echitație și plimbare în Cheile Râșnoavei

Data : 29-30 iunie 2013

Vârsta copiilor : majoritatea de 9 ani, exceptii de 6 ani și două domnișoare de 13 ani.

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         6

Dificultate pentru copii:  

• tehnic - scazută  
• anduranță - mediu

Copiii au fost încântați de o astfel de distracție.

Participanți ai expeditiei :

• 1 călăuză
• 11 alpiniști (copiii)
• 13 șerpași, șoferi, bucătari (adulții însoțitori)

Și acum povestea... 
Cu două luni mai devreme, vine un e-mail despre o ieșire la munte. După zeci de alte e-mailuri, vine clipa în care ne întâlnim la poalele Pietrei Craiului.

Unii dintre alpiniștii noștri erau începători. Nici șerpașii nu erau de meserie.

Călăuza noastră, ca și călăuza din nuvela lui Arkadi și Boris Strugațki este dependent de "Zonă". Și-a legat viața cu totul de munte. Este salvamont în Bușteni, paramedic, ghid, instructor de supraviețuire, de alpinism, de ski, a facut ascensiuni în Alpi și a dus tricolorul românesc până la 7000m, pe Aconcagua. Față de călăuza lui Tarkovski, un proscris ce se orienteză empiric cu o piuliță legată, călăuza noastră folsește harta, busola și altimetrul. Asemănarea este că amândoi cunosc "Zona" ca pe propriile buzunare, o simt ca pe o ființă vie, îi citesc semnele, îi prevăd capriciile și o respectă. Un alpinist în Himalaya are un timp limitat de stat în zona morții, Ciprian are un timp limitat de stat în afara "Zonei" montane.

În fine, de la locul de întâlnire, mergem mai departe cu mașinile, trecem de Cabana Gura Râului până ce bariera ne blochează drumul. Practic am ajuns în Prăpăstii. Am umplut parcarea! În primul rând cu mașinile, iar când ne-am dat jos 25 de oameni, parcarea a devenit ca-n oraș, duminica, la marginea unui parc. Până ne-am dat jos bagajele din mașini, copiii erau peste tot, chiar fost nevoie sa-i dăm jos de pe versanții alăturați. 

Trebuia să ne mișcăm repede! Masa critică fusese atinsă!

Când ne-am urnit, ne-am întins cât vedeai cu ochii...

Și cu cât mergeam, cu atât mai mult ne întindeam, de nu ne mai întâlneam cu toții decât când ne opream.

Descrierea zonei.

Drumul simplu nu ne pune probleme, așa că ne uităm pe pereți.

Și avem ce vedea și la ce ne minuna.

Peste tot este câte ceva de văzut pe sus.

...copaci cocoțați peste canion...

...așa că grupul se întinde ca o armonică...

...facem popas și ne adunăm. Ana este mai mică și a venit împreună cu sora ei Mara. În general nu-i place să meargă prea mult, iar acum nu pricepe care-i distracția. Să mergi și să mergi, așa degeaba...
 - Unde mergem?
 - Pe munte!
 - Păi am fost!

Până la pauza de masă nimic nu i-a intrat în voie.  
Ori pauza, ori efectul mâncării, au facut-o pe fetița cu lipici să redevină ea, cea pe care o cunoșteam, veselă și plăcută. L-a plăcut pe Ciprian și timidă a acceptat atenția lui.

Până la sfârșit a avut un tonus bun și a fost încântată de această distracție pe bază de mers mult pe jos.

Și fiecare și-a manifestat personalitatea cum a crezut de cuvință. Victor, un băiat vesel care fizic nu are nevoie de pauze niciodată, protestează pentru atenție.

Felicia și Delia, puțin mai retrase, sunt două domnișoare printre copiii dezinvolți din clasa a II a.

Iarăși la drum!

Dar în orice, copiii găsesc o distracție. Acum aruncă pietre în râu. 
Așa, ca o armonică , grupul nostru se întinde din nou.

Găsim alpiniști în traseele de cățărare și facem poze ca la grădina zoologică cu ursul.

Dacă nu găsim ceva deosebit de făcut, măcar sărim în sus.

Mihai, un băiețel mai mic printre atâtea fete, nu găsește întotdeauna o distracție pe măsură.

Da, foarte multe fete. Și numai doi băieți:

Să facem prezentările copiilor. De la stânga la dreapta:

Catinca, Beatrice, Alessia, Diana, Mara (se uită pe jos) și Victor în spatele ei, Ilinca și fratele mai mic Mihai (în fața), Ciprian, Felicia (sora Alessiei) și prietena ei Delia. Lipsește din aceasta poză Ana, pe care am cunoscut-o ceva mai devreme.

Drumul devine potecă.

Urcăm pieptiș.

Ieșim din pădure. Priveliștea este încântătoare.

Pauză mare. Fiecare se bucură de priveliște.
Copiii aleargă pe culmi bucurându-se de un peisaj, asa cum au văzut în "Heidi, fetița munților!"

Este greu să prinzi întreg grupul.

Ne mai adunăm pentru poze.

Mai aruncăm o privire...

...și plecăm. 

Dar ce este acolo?

Aha, o ciupercă!.Frumoasă, ca-n povești...

Ultimii metri....pana la...

...Cabana Curmătura.

Stăm la soare...

...ne bucurăm de niște animăluțe micuțe ...

...mai stăm ce mai stăm, și plecăm.

Acum este mai ușor, coborâm.

Asta nu ne împiedică să ne întindem pe distanțe mari. Pauzele sunt pentru adunare.

O adăpătoare!

Iarăși pornim armonica!

Altă pauză!

 Odată ajunși la capătul traseului, șerpașii au plecat după asini (mașini). Micii alpiniști împreună cu cealaltă parte a stafului tehnic (mămicile) au rămas să ne aștepte.

 

 Odată reîntorși, ne îmbarcăm și plecăm spre locul de campare în Plaiul Foii.

 

Pregatim masa, bărbații la grătare, departe de mămici, care pregatesc salate și așază masa. Copiii se joacă uneori pe lângă noi, cu tăciunii sau cu bețe băgate în jăratic, așteptând ca vârfurile să se aprindă și apoi exaltați execută cu ele spirale în bezna nopții. Alteori dispar, alergând cu frontalele pe cap să treacă podețul peste râu sau cine știe unde, în poveștile ce și le creau și se războiau cu personaje de ei știute.
Pregătirea mesei a fost a lungă, plăcut de lungă pentru ca joaca să continue până târziu. 
După ce au mâncat, oboseala a început ușor, ușor să-i liniștească. 
Surpriza serii, pentru cei ce au mai rezistat pănă la acest moment, a fost lansarea lampioanelor.

  Victor a încercat să organizeze pentru fete o petrecere cu sucuri și dulciuri. Doar Diana a trecut un pic pe la petrecere, căci noi eram cazați la uși alăturate, restul au plecat care pe unde aveau camere.

  Dimineața nu prea ne-a încurcat cu ploaia sa, abia orele târzii ale ei ne-au făcut ca ușor, ușor să ne adunăm.

Am analizat diverse alte destinații și "trasee"...

Pisica cea plină de funingine s-a lăsat mângâiată...

Și plecăm spre următoarea destinație: echitație lângă Cheile Râșnoavei, la ferma Diana. 
Aici, primul contact a fost cu câinii și mai ales cu frumosul pui de ciobănesc carpatin.

Au venit caii, copiii au încălecat și am plecat la plimbare pe drumul forestier, spre chei.

 Vedetele merg călare, îngrijitorii atenți pe lângă cai, iar noi, părinții, pe post de paparazzi, alergând după ei. 
Câinii ne-au însoțit tot drumul!

Ne luăm la revedere de la căței și plecăm mai departe.

Intrăm în Cheile Râșnoavei, care sunt la doi pași de fermă. Admirăm Surplombele de Aur.

Traversăm Râșnoava pe un buștean.

Fiecare are parte de traversare pe buștean.

Ne cățărăm pe povărâșul abrupt...

...până sub "hotel", un fel de scorbură mare în stâncă.

Facem câteva poze, admirăm peisajul...

Mai facem încercări să ne mișcăm un pic. Pornesc spre brâna de plecare în Cezar Manea, dar revin, atunci când încep protestele.

Coborâm și mai greu decât ne-am urcat, trecem puntea...

..ne luăm rămas bun și plecăm.

Ce ar mai fi de spus?
O expediție, o tură pe munte, o tură la munte? Nu știu! Dar sigur un mod plăcut de a petrece timpul. Copiii s-au simțit bine și s-au bucurat de fiecare dintre activități. 
În astfel de condiții evident părinții au fost mulțumiți. 
Dar nu numai atât! Și noi ne-am simțit bine, ne-am bucurat de mișcare, aer și ne-am întors cu bateriile încărcate.

Mulțumesc tuturor participanților la expediția noastră pentru atitudine, deschidere și bunăvoință!