In Circuitul Someşului Cald - Epopee în Apuseni

Ziua a patra -  Peştera Cetatea Radesei şi Cheile Someşului Cald

Ţinta: Parcurgerea peşterii, a canionului şi a cheilor
Data: 2 august 2012

Vârsta copilului:   8 ani

Dificultatea traseului pentru un copil de 8 ani:   

• tehnic - dificil
• anduranţă - uşor

Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         4.5

(când a enumerat topul a uitat sa-l ia în considerare; întrebând-o acum, l-a clasat între locurile 4 şi 5)

Recomandări :

• folosirea unui echipament de alpinism. Eu nu am folosit, preferând să o ajut în fiecare pasaj dificil;
• folosirea căştii de protecţie;
• nu trebuie staţionat în preajma şi sub verticalele pereţilor. Atenţie pot cădea pietre !
• Atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
• îmbrăcăminte groasă - temperatura medie în peşteră este de ~ 12°C

Cum se vede la 8 ani:

- Mi s-a părut cel mai frumos aici! ne spune mami. 

- Şi mie mi-a plăcut mult! replică Diana

- Mai mult decât ieri în Cetăţile Ponorului, întreb eu?

- Nu, dar mi-a plăcut foarte mult și aici!

Dificultate pentru adult:  mediu spre dificil. 

Nerecomandat persoanelor cu un raport dezavantajos greutate/forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!

Durata afişată / efectivă: 2:00 / 5:00 h

Harta Zonei

     Acasă, când am facut planul pentru cele cinci zile întregi în Padiş rămăsese o zi în care nu ştiam ce să facem. Mihaela a propus Focul Viu.
- Am fost acolo, nimic impresionant (cel puţin pentru mine; altora ştiu că le-a plăcut mult - chestie de gust). 
- La Scărişoara. 
- Nu, nu este în Padiş, este departe şi nici acolo nu ai prea multe de văzut (poate tot chestie de gust). 

Am tot răsucit eu harta pe toate părţile şi am observat că erau două zone încercuite cu linie punctată, Cetăţile Ponorului şi Cetatea Rădesei + Cheile Someşului Cald. Nu ştiam nimic de cea de-a doua zonă. Nu am fost niciodată şi nu mi-a povestit nimeni de ea. Era mai repede înspre Stâna de Vale, dar are un drum de maşină care duce până în apropiere. "Cetate", "chei" sunt cuvinte care sună bine. Google mă ajută la restul. 

Ca şi Phineas (din serialul favorit al Dianei şi al meu  - Phineas şi Ferb) zic: 

- Ştiu ce facem astăzi!

Aşa că iată-ne astăzi, ziua a patra de Apuseni, călătorind cu maşina pe platoul Padişului. 

La prima bifurcaţie (Cabana Padiș - Glăvoi) după ce am terminat urcarea din Boga, am făcut stânga. La cea de a doua bifurcație, (Poiana Vărăşoaia - Cabana Padis) am mers stânga spre Vărăşoaia. Ajungem la o mică stână şi aici lăsăm maşina. Este o zi foarte frumoasă, cu un soare strălucitor. Protejăm pielea Dianei cu un filtru solar, lucru foarte important în condiţiile acestea. 

Îmi aduc aminte că nu sunt în Bucureşti şi parchez maşina frumos.
O potecă largă ne invită să mergem spre Cetatea Rădesei, prin peisajul bucolic. Maşina dispare ascunsă în vale. Peisajul este acum nealterat. Îmi umplu pieptul cu aer şi expir lung. 
Ce frumos!

În mai puţin de 10 minute, poteca începe să coboare uşor şi intră în pădure. Diana îşi aduce aminte de jocul de ieri şi se apucă de împuşcat copaci, marcaje sau tătici.

Trecem prin vâlcele...

... şi peste, sau pe sub (fiecare cum se descurcă), brazi căzuţi.

Coborârea se accentuează şi ajungem în valea Someşului Cald.

Şi când ridicăm ochii, apare portalul monumental. Înalt de 15m, el marchează intrarea cursului de apă în peşteră.

Intrarea în ponor este străjuită de versanţi înalţi, împodobiţi cu brazi.

În peşteră, dispare treptat vederii noastre grupul de turişti ce intrase mai devreme.

Ne echipăm minimal cu frontală şi un polar pentru Diana şi intrăm.

Cursul râului străluceşte în lumina ce pătrunde prin portal. În rest se văd doar frontalele fetelor.

În lumina puternică de afară, Diana şi mami...

O iau pe Diana şi pătrundem mai departe în peşteră.

În urmă, tavanul se lasă şi acoperă treptat portalul.

Faleza pe care am mers se termină brusc, atunci când albia râului îi taie calea. O scară de lemn umedă şi alunecoasă ne ajută să coborâm. Nu înteleg cum a rezistat viiturilor!?!

Acum râul este ascuns prin stratul de bolovăniş din albie.

Drumul ne este tăiat de o stâncă pe care apa a ocolit-o într-un fel inaccesibil nouă.

Infiltraţiile decorează pereţii galeriei.

Ferestrele, avene negre privite de sus, ne luminează calea, oferindu-ne bucuria optimistă a vederii razelor de soare.

În urmă zăresc proiecţia strălucitoare a soarelui pe fundul peşterii.

Fetele se duc mai departe, iar eu, fără lipsă de modestie, intru în lumina reflectorului solar. 

Sigur se pot scoate poze bune pe tema asta. 
Plecăm mai departe şi ajungem la altă stâncă pe care trebuie să o urcăm.

Diana se trage de lanţ şi escaladează fără probleme bolovanul.

La munte este clar "Ce urci trebuie să cobori!"

Cât timp aşteptăm să coboare cei din faţa noastră, exersăm nişte strâmbături.

Mai departe, peştera se îngustează şi tavanul se descoperă.

Facem o coborăre pe lanţ şi calcar ud. O "plăcere"!?!

Un zâmbet de poză.

Senzaţia că te afli în peşteră se transformă treptat...

... şi realizezi că eşti într-un canion.

De sus privite, avenele sunt cel puţin misterioase, dacă nu înspăimântătoare. Însă de jos se văd, la propriu şi la figurat, ca o rază de soare.

Cu greu, pozele îţi dau o dimensiune a ceea ce poţi vedea cu ochii.

- Feteleeee !!!

În sus, prin ere geologice, îţi poţi închipui cursurile suprapuse pe linia timpului.

Zonele lustruite sunt cursurile apei, iar cele ascuţite sunt prăbuşiri ale stâncii rămase fără susţinere.

Sunt atent să nu pierd ce pot vedea în sus.

- Hai tati odată !

De la bradul ce sfidează hăul voi face o poză mai târziu.

Canionul rămâne complet descoperit şi începe să coboare ameninţător.

Diana se simte bine şi găseşte drumul captivant. Mami admiră ...

... ultima deschidere de unde canionul uită complet de peştera rămasă în urmă.

Dificultatea creşte. Diana rămâne cu mine, iar mami o ia în faţă.

Lanţuri ne asigură pe valea care coboară din ce în ce mai abrupt. Buştenii umflaţi de apă şi plini de mâzgă, au trepte săpate cu toporul, care nu par să te ajute prea mult, dar te încurajează să continui.

"- La pasul dintre cele doua poze, mami a alunecat. M-am speriat foarte tare când tati a ţipat, iar mami rămăsese agăţată de lanţ. Ne-am liniștit abia când mami ne-a asigurat că nu a pățit nimic."

"- Eu sunt atentă în astfel de locuri, iar tati mă păzeşte".

Versanţii abrupţi se lasă domol şi sunt acoperiţi de brazi. Jos,în Cetatea Rădesei, în Poiana Rădesei, este cald şi bine. Am ajuns aici într-o oră şi trei sferturi de când am plecat de la maşină.

- Pauză!

- Mi-e foame! 

Într-un loc aşa de frumos, pauza durează aproape două ore.

Plecăm nu prea convinşi. Nu ne vine sa părăsim așa un loc minunat. 
Hai să mai aruncăm un ochi mai departe şi ne întoarcem.

Frumuseţile sunt la tot pasul.

Începem să urcăm abrupt pe versantul stâng al râului.

Continuăm pe un vâlcel şi ne îndepărtăm de râu. La capăt o altă gaură în svaiţer. Trebuie să fii Emil Racoviţă să le dai de cap la toate.

Traversăm vâlcelul. Începe o urcare abruptă pe o potecă-brână din pământ. 
Am văzut multe frumuseţi astăzi. Hai să ne întoarcem!

Când ajungem în dreptul canionului, ne urcăm pe versantul drept şi o luăm pieptiş pe varianta care ocoleşte canionul pe sus.

"- Hai tati, că vine şi mami!"

Ajunşi mai sus, pe creasta pe care urcăm...

...ni se deschid atât panorame de pe valea pe care tocmai am părăsit-o, cât şi de pe altă vale din spate.

Dar cine are timp de peisaje!

Plecăm mai departe. Apare portalul de ieşire. În spatele lui trebuie să fie avenele care ne luminau calea prin zona de canion-peşteră.

Urcăm şi urcăm, când văd o potecă ce evident duce către un punct terminus. Evident o belvedere. Cobor pe ea şi ajung pe rădăcina bradului ce se înalţă în afara peretelui peste canion. Nu pot să cuprind tot peisajul.

Acolo jos erau fetele, în poza făcută acum câteva ore.

Plecăm mai departe. Mai facem o pauză în urcare. Diana face o grădină pentru un scarabeu.

Poteca urcă până ajungem sus, peste tavanul peşterii.

Fire din potecă te duc în vizită la avene.

Cum de jos sunt multe, şi de sus trebuie să găseşti la fel de multe.

Căutăm toate firele care rătăcesc din potecă.

Acest aven pare să fie cel din prima sală, unde am zărit raza soarelui proiectată ca un spot pe stâncă.

La revedere Cetate a Rădesei, ne-ai oferit o zi de neuitat! 

"- Mâine ne aşteaptă un alt loc minunat. Mergem în Galbene!"

...........................................................................................................

Am ajuns devreme la "ABC" şi ne-am distrat foarte bine. Poate cel mai bine. Am fost şi la shopping. Diana a vrut să-şi cumpere niște suveniruri din Apuseni, munții ei cei mai dragi - un tricou și o șapcă cu "I love Apuseni". Tricoul era mărimea "S" dar îi venea ca o rochie. Nu aveau de copii. Şi nimeni nu era mai încântat ca ea de noile achiziţii, iar noi, ca părinţi, de ea.

Am mers pe înserat la un foc de tabără, care avea vreo 20-30 de oameni în jurul lui. Erau câteva chitări, o muzicuţă şi o butelcă năzdrăvană care se plimba printre cheflii. Era o seară folk în Glăvoi. Ne-am strecurat timizi. Ni s-a făcut imediat loc, iar fetele au fost invitate să ia loc. Mie mi-a fost împinsă butelca cea năzdrăvană. Am ascultat şi am cântat muzică frumoasă. Diana a fost încântată de atmosferă. 

Mi-a spus că-i place muzica asta şi m-a întrebat ce melodie cântau băieții. 

"Amintiri cu haiduci", fată dragă. Amintiri!!!

M-am bucurat că a avut ocazia să ia parte la un astfel de eveniment live ad-hoc. 

Mai târziu, băgată în seamă de băieții din jurul ei, niște domni de vârsta mea, drăguţi şi atenţi cu o fată, care atunci când au întrebat-o ce face ea pe acolo, ea în culmea mândriei le povesteşte ca de la egal la egal, ce trasee a făcut. S-a simţit măgulită de atenţia lor  şi mai ales plăcut surprinsă când domnul de lângă ea i-a spus:

- Tu erai ieri în Cetăţile Ponoarelor? Te-am remarcat! Te-ai descurcat foarte bine!

Ce mândră a fost. Se simţea vedetă.

- Da! Azi am fost în Cetatea Rădesei!

- În Cetatea Rădesei !?!

- Da! Și mâine merg în Cheile Galbene !?!

- Tu, în Cheile Galbene!?!

- Da!!!

- Ai grijă, e un traseu greu! Dar dacă reușești să-l faci, inseamnă ca ești o fetiță foarte curajoasă. 

A doua seară, venind din Cheile Galbene, ne mâna Diana să mergem mai repede că poate îi mai prindem pe băieți să le povestească la foc despre traseu .

- Diana, băieții ne-au spus că pleacă astăzi. Nu-i mai găsim la foc! 

- Poate nu au plecat încă, poate îi mai prindem.

- Dar nici nu mai avem drum în Glăvoi.

- Hai tati să mergem mai repede!

- Dar suntem obosiți.....

Câteva luni mai târziu, acasă fiind, a apărut o reclamă cu haiducii lui Vali Sterian. 

Cât i-a mai plăcut această reclamă!

Iar şapca şi tricoul, din când în când le mai găseşte prin şifonier şi le îmbracă. 

I-a plăcut tare mult în Apuseni şi adesea spune că îi este dor de ei. Cum să nu-i fie! 

A fost o vacanţă alături de mami şi tati foarte frumoasă în care s-a simţit fericită. 

Exuberanţa a fost una din cele mai dese stări de spirit.  

I LOVE APUSENI !!!